Lucrările la cea mai nouă staţiune de schi din România „Arena Platoş – Poiana Poplacii”, situată la 1 km înaintea staţiunii Păltiniş, au intrat pe ultima sută de metri. Pârtiile complexului vor fi deschise schiorilor la jumătatea lunii decembrie.
Ideea proiectului Arena Păltiniș îi aparţine lui Andy Fazekas, deţinătorul a are nu mai puţin de 11 titluri naţionale la snowboard, şi alături de acesta, Martin Freinademetz, multiplu campion mondial la snowboard şi organizatorul celui mai dur raliu de hard enduro din lume, RedBull Romaniacs dar şi al Inferno România, a pus la bătaie experienţa sa în sporturile de iarnă şi know-how-ul austriac. Aurel Balu a venit cu utilajele necesare unui proiect de o asemenea anvergură.
„Ne-am dorit foarte mult să ducem la bun sfârşit un asemenea proiect pentru că schiul şi snowboardingul sunt nişte sporturi extraordinar de frumoase iar copiii merită să beneficieze de un resort de schi cu toate facilităţile. Vor urma multe alte surprize, destinate în special familiilor”, spune Martin Freinademetz, unul dintre iniţiatorii acestui proiect.
Situat la o altitudine de 1400 de metri, în munţii Cindrel, aproape de intrarea în statiunea Paltiniş, complexul Arena este compus din cinci pârtii, patru cu lungimi între 600 și 700 de metri şi una pentru copii şi începători, lungă de 250 de metri, dotată și cu nocturnă. Arena Platoş va avea şi cel mai modern snow park din România destinat schiorilor şi snowboarderilor pasionaţi de sărituri cu rampe şi obstacole naturale.
Pârtiile de la Arena Păltiniş vor fi acoperite întreg sezonul de zăpadă artificială, produsă dintr-un rezervor de apă artificial, construit special pentru a oferi materie primă tunurilor de zăpadă. Întreaga instalaţie a fost importată din Austria şi a fost instalată de specialişti din această ţară, renumită în sporturile de iarnă. „În primul şi în primul rând este un resort dedicat special familiilor şi copiilor. Dar sunt convins că şi schiorii avansaţi vor avea fun-ul lor aici”, spune Andy Fazekas.
Transportul se face cu patru teleschiuri. Instalațiile pârtiilor de lungime mare vor avea o capacitate de 1200 de persoane pe oră iar instalația pârtiei de începători poate deservi circa 500 de persoane pe oră, iar preţurile vor fi accesibile: 50 de lei cartela pt o zi întreaga şi 25 lei cartele pentru 10 urcări pe pârtiile mari şi 15 urcări pe cele mici. Copiii până la 6 ani, însoţiţi de părinţi, vor beneficia de gratuitat, iar elevii și pensionarii se bucură de reduceri la cartele şi cardurile de puncte.
Complexul dispune de parcare de 300 de locuri şi un apres schi bar cu o capacitate de 200 de persoane.
În 19 decembrie, la Arena Platoş va avea loc World Snowboard Day, sarbatoarea tuturor pasionatilor de snowboard, care se desfaşoară de mai mulţi ani peste tot în lume.
Organizatorii speră de asemenea ca în luna februarie 2011 să organizeze o primă competiție la care vor invita 2-3 free-style-eri de nivel mondial.
Prin crearea unor astfel de evenimente, se speră că Plătinșiul va redeveni stațiunea de odinioară.
În timpul sezonului turistic, societatea de Transport Călătorii Tursib va înființa şi o stație de autobuz în dreptul pârtiilor. Prețul călătoriei cu Turisb va fi de 9 lei.
Imagine slideshow: romaniaturistica.ro



LinkBack URL
About LinkBacks
Ideea proiectului Arena Păltiniș îi aparţine lui Andy Fazekas, deţinătorul a are nu mai puţin de 11 titluri naţionale la snowboard, şi alături de acesta, Martin Freinademetz, multiplu campion mondial la snowboard şi organizatorul celui mai dur raliu de hard enduro din lume, RedBull Romaniacs dar şi al Inferno România, a pus la bătaie experienţa sa în sporturile de iarnă şi know-how-ul austriac. Aurel Balu a venit cu utilajele necesare unui proiect de o asemenea anvergură. 



Răspunde cu citat



