Bun venit pe Winter Sports.
  • Tipuri de crose de hochei și criterii de alegere

    Crosa de hochei este o extensie a braţului jucătorului. Aceasta înseamnă că lungimea, curbura si unghiul de inclinare al lamei crosei
    trebuie să se potrivească perfect cu înălţimea şi stuctura corpului, cât şi cu tipul de joc: atacant, fundaş, portar.

    • Coada crosei:
    Coada pe care o alegi ţine mai mult de preferinţa personale.
    Sunt cozi din diferite materiale cu greutăţi şi durabilităţi diferite:

    Lemn
    Crosele tradiţionale sunt integral făcute din lemn.

    avantaje
    + sunt de obicei mai ieftine decât noile crose din compozit
    + pot fi taiate sau şlefuite pentru a le face mai confortabile
    dezavantaje
    - se rup mai uşor
    - sunt mai grele
    - tind sa fie mai rigide decât alte materiale
    Compozit
    Coada modelelor mai noi de crose este din materiale ca
    fibra de sticlă, aluminiu, grafit, kevlar sau titaniu, dar lamenele sunt de obicei făcute tot din lemn şi sunt atasate cozii din compozit cu lipici. Aceste materiale fac o crosa mai usoara dar in acelasi timp mai scumpa.

    avantaje
    + sunt mai uşoare şi mai rezistente decât crosele tradiţionale de lemn
    dezavantaje
    - sunt mai scumpe
    Fibră de sticlă
    - Crosele de fibra de sticla au un nucleul de lemn şi sunt imbracate şi consolidate cu un strat exterior de fibra de sticla
    - Sunt tipul cel mai ieftin de crosă din compozit
    - Nucleul de lemn le face oarecum grele
    - Nu sunt atat de rezistente faţă de alte tipuri de crose din compozit

    Aluminiu
    - Coada este facuta în întregime din aluminiu
    - Crosele de aluminiu nu sunt foarte scumpe
    - Sunt deasemenea cosiderate rezistente, dar nu sunt la fel precum cele de kevlar şi din titaniu
    - În comparaţie cu celelalte crose sunt considerate grele dar sunt totuşi mult mai uşoare decât cele din lemn şi din fibra de sticlă
    - Lamele sunt înlocuibile
    Grafit
    - Grafitul poate fi folosit în multe feluri în construcţia croselor. Poate fi utilizat pentru a imbrăca sau consolida nucleul de lemn, sau amestecat cu kevlar, dar poate fi utilizat, de asemenea pentru a forma integral coada crosei.
    - Grafitul este mai scump decat fibra de sticla sau alumiuniul, dar mai ieftin decât kevlarul şi titaniul.
    - Crosele din grafit sunt considerate rezistente şi uşoare.
    - Lamele sunt înlocuibile

    Kevlar
    - Kevlarul este deseori amestecat cu grafit pentru a forma coada crosei, dar poate fi folosit şi în întregime
    - Crosele de kevlar sunt printre cele mai scumpe
    - Sunt unele din cele mai rezistente şi mai usoare
    - Lamele sunt înlocuibile

    Titaniul
    - De obicei este folosit singur pentru o construcţie în întregime din titaniu
    - Sunt foarte scumpe având un preţ similar cu cele din kevlar
    - Sunt unele din cele mai rezistente şi mai usoare, din nou, asemănător celor din kevlar
    - Pot folosi un sistem de prindere pentru introducerea lamei


    • Lama crosei
    Lamele sunt de obicei făcute din lemn şi sunt anexate croselor din compozit cu lipici. Unele lame au sistem de prindere din de kevlar.

    Cel mai important aspect care trebuie urmărit referitor lama crosei este curbura acestei, mai precis poziţia concavităţii ei faţă de dv. Astfel lamele pot fi de dreapta, de stânga sau plate.


    Trebuie să alegeţi lama astfel încât curbura acesteia să fie în faţă cînd loviţi înainte pucul. O lamă curbată vă ajută să ridicaţi pucul şi să îi daţi o mişcare de rotire, însă face mai dificilă pasa sau lovitura în spate. O curbură mai mică a lamei vă dă un control mai mare dar şi lovituri mai slabe. Astfel, începătorilor le sunt recomandate lamele cu o curbură mai mică.

    În funcţie de curbura lamei, acestea sunt încadrate în următoarele categorii:

    • Heel Open, Small
    • Mid Round, Small
    • Mid Round, Big
    • Mid Round, Open
    • Heel Open, Big

    • Determinarea unghiului corespunzător între coadă şi lamă
    Acest unghi este reprezentat sub forma unei mărimi înscrise pe faţa cozii, putând avea valori între 4 şi 8. Cu cît acest număr este mai mare, cu atât unghiul dintre crosă şi lamă este mai îngust, şi invers cu cât acest număr este mai mic, cu atât unghiul este mai larg.

    Pentru a stabili unghiul corespunzător este recomndabil să observaţi o crosă mai veche utilizată de dv. :
    - Dacă lama este tocită la vârf, trebuie să încercaţi un unghi mai mic ( o măsură mai mare)
    - Dacă lama este tocită la bază, trebuie să încercaţi un unghi mai mare ( o măsură mai mică )
    - Dacă lama este tocită în mod similar pe lungimea acesteia, atunci măsura ei este corectă.

    Ca o regulă crosele cu unghiuri largi sunt folosite de jucătorii care din partea inferioară a patinoarului care duc pucul în faţa lor, pe când unghiuri cu mărimea 7 sau 8 sunt utilizate de jucătorii din partea superioară a terenului care trebuie să ducă ţină pucul aproape de patine.
    • Determinarea rigidităţii necesare a crosei
    Rigiditatea / Flexibilitatea crosei este foarte importantă pentru controlul acesteia şi perfomanţele jucătorului. Majoritatea croselor sunt cotată ca fiind medii ( numerotate de la 85 ) până la extra-rigide ( numerotate cu 110).

    Începătorii trebuie să îşi aleagă crose uşoare cu rigiditate medie. Jucătoriilor masivi, puternici, le sunt recomandate crose mai rigide. Cei care joacă în apărarea ar trebui să îşi alegă crose mai grele şi mai rigide, pe când atacanţii, dimpotrivă ar trebui să utilizeze crose mai uşoare şi mai flexibile.

    • Determinarea lungimii crosei
    O crosă prea lungă sau prea scurtă este foarte dificil de controlat, motiv pentru care un alt aspect care trebuie urmărit la alegerea crosei, este lungimea acesteia.

    Crosele de hochei vin în două lungimi standard: junior (între 117 şi 137 cm ) şi senior ( între 142 cm şi 158 cm ). Normele de hochei nu permit crose mai mari de 160 cm.

    Pentru a determina lungimea corectă a crosei trebuie să vă încălţaţi cu patinele, să puneţi vârful crosei pe pâmănt (podea etc) şi verificaţi dacă extremitatea superioară a cozii acesteia vă ajunge între bărbie şi vârful nasului. Este recomandabilă alegerea unei crose mai lungi, ulterior putând ajusta mărimea acesteia după necesitaţi.

    Jucătorii ofensivi au de obicei crose puţin mai scurte pentru un control mai bun al pucului, iar cei defensivi, crose mai lungi pentru a putea trimite pucul pe distanţe mai mari.
    • Crosa pentru portari
    -Crosele pentru portari sunt mai late si mai grele decat crosele obisnuite si sunt făcute din lemn
    -Crosele pentru portari au lame mai late, care se pot extinde 61cm în coadă
    -Lama croselor pentru portari poate avea o latime de 9 cm si o lungime de pana la 40 cm
    -Cei mai multi portari folosesc crose cu mărimea unghiului între 11 şi 15. O crosa cu mărimea unghiului mai mare este de obicei folosita de portarii care stau drepţi.
    -La alegerea lungimii crosei unui portar, trebuie avut în vedere să nu cumpăraţi una prea scurtă. Aceasta poate oricând fi taiată in cazul în care vi se pare prea lungă.